cum pierde România turiști

Cum pierde România turiști

Cum pierde România turiști?! Există, probabil, milioane de feluri, pentru că știm cu toții că românul s-a născut poet. Aș vrea, însă, să vă povestesc despre o situație de care m-am lovit zilele trecute, în timp ce mă uitam după o destinație de weekend, în România.

plan vacanță vară

Cumva, nu știu de ce, m-am gândit că aș putea să mă orientez și către mai mult decât ofertanta Românie (din punct de vedere peisaje și obiective turistice), decât să mă urc iar în avion și să aleg o destinație oarecare. Și am dat (din nou) peste lipsă de interes și deja tradiționalul „las-o, bă, că merge și așa”.

Am intrat pe Booking.com și am căutat cazare în județe precum Covasna, Harghita și Brașov. Ce mi-a atras atenția în mod deosebit a fost o cazare din Bran: pensiunea Contele Vladimir, o pensiune de 4 stele care arată ok, nu extraordinar.

cum pierde România turiști

Da, ați văzut bine: două nopți la această pensiune costă pe Booking nici mai mult nici mai puțin de 720 de euro.

Când am văzut prețul, am fost convinsă că nu văd bine. Așa că am intrat pe ofertă și am analizat, încercând să înțeleg de ce ar cere cineva atât de mulți bani.

cum pierde România turiști

După ce am citit tot ce au de oferit cei de la pensiune, mi-am dat seama că trebuie să fie o greșeală. Așa că am intrat la ei pe site să văd care este de fapt prețul. Și așa cum probabil vă așteptați, prețurile de pe site nu au nicio legătură cu cele de pe Booking. Știu, desigur, că Booking percepe comision, dar cât de mare să fie?!?

cum pierde România turiști

Concluzia este simplă: cei care se ocupă de pensiune au greșit prețul. Se întâmplă. Dar, fără să fiu cârcotasă, întreb așa:

  1. Ce om normal la cap, care vede prețul de pe Booking și condițiile de cazare, ia în calcul ideea de a merge acolo?! După cum spuneam, se întâmplă să greșești. Numai că din acest motiv există chestia aia nouă  apărută numită „verifică o treabă după ce o faci”. Pentru că orice client care vede acest preț, scuipă în sân și trece mai departe. And that’s bad for business.
  2. Ce se întâmplă dacă, excentric fiind, plătești totuși pentru această cazare pe Booking?! Te trage careva de mânecă atunci când ajungi la pensiune să îți spună că ai plătit de N ori mai mult sau pur și simplu e țeapa ta?!

Acum, nu mă înțelegeți greșit: pensiunea are nota 8,8 pe Booking și chiar pare drăguț acolo. Sunt convinsă că locul este minunat și că oamenii sunt de treabă. Dar puțină atenție nu ar strica. Pentru că dacă nu aș fi făcut efortul să stau să mă uit pe site, aș fi rămas șocată de prețurile de la noi din țară și mi-aș fi făcut bagajul pentru oricare altă destinație din Europa, unde de banii ăia mă desfătam la orice hotel voiam eu.

SalveazăSalvează

Leave a Reply

%d bloggers like this: