Ela Navrea PR Boiron

Ela Navrea, PR Manager Boiron: „Fiți propriul vostru brand!”

Am invitat-o pe Ela Navrea, PR Manager la Boiron România, la o discuție despre ce înseamnă PR-ul în domeniul pharma, cum gestionează relația cu jurnaliștii și bloggerii și cum poate un blogger aflat la început de drum să colaboreze cu o companie precum Boiron. Dar, înainte de toate, am rugat-o să ne spună câteva cuvinte despre experiența ei profesională.

La început am dorit a fi un procuror criminalist de succes şi m-am înscris la Facultatea de Drept, pe deplin motivată, cu speranţa că urma să devin unul. Un lucru a condus la altul şi, după doi ani, cu drepturi depline de student independent, am devenit consilier resurse umane în cadrul uneia dintre cele mai mari instituţii financiare din Romania. Directorul de resurse umane de la vremea aceea m-a cucerit total, mi-a devenit prietenă, confidentă şi model în viaţă şi, deşi ne despart aproape 20 de ani, încă gândim la fel. În prezent, sunt manager de comunicare şi relaţii publice, mă ocup de imaginea producătorului de medicamente homeopate, BOIRON, filiala din România.

1. Spune-mi într-o propoziție ce înseamnă pentru tine meseria de „creator de imagine”.

A fi om de imagine și comunicare înseamnă pasiune, autenticitate și integritate dedicate omului, în cazul meu având ca finalitate pacientul.

2. Cum a fost trecerea de la industria bancară la cea pharma?

Mihaela Navrea PR Manager Boiron
Photo credit: Alina Botica

Draga mea Elena, o să pornesc de la ceea ce spunea Oscar Wilde… „Scopul vieții e dezvoltarea sinelui”. Fiecare domeniu este guvernat de un farmec aparte și de o misiune specifică. În industria farmaceutică am descoperit multă emoție și mult devotament alături de infinită implicare. Consider că aici mă pot dezvolta, crea, empatiza, iar fiecare zi reprezintă pentru mine o nouă ocazie de a fi recunoscătoare pentru ceea ce fac. Am alături o echipă cel puțin minunată și, deși trăiesc ocazional nostalgia foștilor colegi, faptul că am ocazia să învăț și să interacționez cu „oameni pentru oameni” este extraordinar.

3. Ce presupune PR-ul în domeniul pharma?

Zona de comunicare și relații publice în domeniul farmaceutic , ca în orice alt domeniu, însumează după părerea mea, trei atribute esențiale: autenticitate, etică și integritate. Comunicarea în această industrie este un peisaj foarte interesant și în continuă schimbare. Provocările sunt evident mai mari pentru că mesajele în domeniul medicamentului implică sănătatea și ajung la cei care au nevoie de suport în această direcție. Bineînțeles, și prevederile legale în acest domeniu sunt riguroase, iar fiecare angajat al unei companii farmaceutice trebuie să respecte un cod de etică, reglementarea națională cât și directivele europene. Transparența este sau ar trebui să fie o altă preocupare vitală și constantă a fiecărui comunicator. Pacienții sunt beneficiarii reali al acestor investiții și eforturi. Mi-aș dori ca din mesajul meu să reținem trei repere pe care le repet cu fiecare ocazie: Emoție – Demonstrați empatie și preocupare pentru oameni! Educație– Nu încetați să vă educați publicul cu responsabilitate! Fiți transparenți și nu vă sfiiți să o arătați!

4. Cum arată o zi din viață ta?

Hm, o zi liberă? Nu prea există  Sunt în contact permanent cu echipa mea și sunt conectată mereu la mediul online și presă. De cele mai multe ori, job-ul meu presupune o situație imediată și un răspuns prompt. Încerc să fiu atentă mereu la nevoile ambelor tabere, dacă pot spune așa. Dar, pentru că există un Dar, ce pot să afirm este că nici o zi nu este ca cealaltă. Vă recomand: Pasiunea! Este cea mai pură senzație! Urmați-vă visul și faceți-o cu pasiune!

Între campanii, programe, activități, congrese sau conferințe, mă găsiți în parcuri sau implicându-mă activ în evenimente dedicate mediului înconjurător și vieții sănătoase, admirând arhitectura orașului meu, sau a orașelor unde mă aflu. Mă mai puteți întâlni la evenimente culturale, ascultând muzică în vreuna din impozantele grădini ale Bucureștiului, mergând la operă sau la teatru, citind sau alergând în parc cu câinele meu, Ara, sau bucurându-mă de pasiunea pentru frumos sau cum spuneam acum ceva timp, pur și simplu socializând cu oamenii care mă înconjoară, în care găsesc acel „ireal de minunat”.

Mihaela Navrea PR Manager Boiron
Ela Navrea și Iulia Bertea la Reader’s Cafe; Photo credit: Alina Botica

Am un sfat sau un principiu sub care se desfășoară fiecare zi a vieții mele: la sfârșitul zilei, înainte să închid ochii, sunt recunoscătoare pentru un lucru pe care l-am făcut sau care mi s-a întâmplat în acea zi! Don’t underestimate the power of Thank You!

5. Ce fel de relație ai cu bloggerii și care sunt asteptările tale ca PR de la relația cu ei?

Ei bine, eu consider că am prieteni cu care lucrez! Care îmi adresează întrebări și cărora le răspund cu drag! Mi-ar plăcea să existe o comunicare deschisă, sinceră și eficientă și în acest sens îmi canalizez întreaga energie către a le oferi toate informațiile ca ei să înțeleagă ușor mesajul pe care îl port. Nu economisesc nici un efort în această direcție. Așteptările mele nu sunt direcționate către ei, ci mai degrabă către mine : cum să fac să comunic cât mai eficient ceea ce un blogger are nevoie a duce mai departe către publicul sau și mai ales să-i fie util.

6. Cum poate ajunge un blogger aflat la început de drum să colaboreze cu o companie precum Boiron?

Noi îi tratăm pe toți colaboratorii noștri cu aceeași dedicație. Învățam de la ei cum și ei învață de la noi! Important este să își dorească, să aibe dorință de a veni spre noi și de a fi curioși să ne cunoască! Transparența este esențială în relația presă-companii dar și companii-presă! Și mi se pare esențial ca atât partenerii noștri de comunicare, bloggerii, cât și cititorii lor să știe că BOIRON pune la dispoziția publicului medicamente eficace, fiabile și utile sănătății și recuperării stării de bine, medicamentele homeopatice în care suntem experți. Ceea ce mă cucerește la grupul din care fac parte este istoria sa fascinantă și implicarea în asociații culturale, în proiecte de artă, care trebuie comunicate deoarece completează grijă noastră permanentă pentru tabloul uman.

Mihaela Navrea PR Manager Boiron
Photo credit: Alina Botica

7. Ce sfat le-ai da celor care își doresc să lucreze ca PR în domeniul pharma?

Sfatul meu pentru cei care doresc să urmeze această carieră este același pe care mi l-am dat și mie! Înainte de orice, fiți propriul vostru brand! Fiți curioși, proactivi, învățați, munciți! Fiți autentici și integri! Și chiar dacă mă repet și sună a clișeu, munciți, munciți mult, citiți, educația continuă este calea către succes!

Leave a Reply

%d bloggers like this: