PR and the Web 2016 revista Biz

Cum a fost la PR and the Web 2016

Revista BIZ a organizat astăzi PR and the Web 2016, eveniment care s-a dovedit a fi cel mai interesant dintre cele la care am participat anul acesta. Am adunat câteva idei, pe care vi le voi lăsa mai jos, alături de tema discuției și de speaker-ul care m-a impresionat.

PR and the Web 2016 București

24 DE ANI DE PR ROMÂNESC – O PERSPECTIVĂ SUBIECTIVĂ

Speaker: Gabriel Pâslaru, Fondatorul PERFECT Ltd.Co.Srl, prima agenție de PR din România

PR and the Web 2016 Revista BizSursa foto: revista BIZ

Un domn extrem de șarmant, așa cum îi șade bine unui PR, Gabriel Pâslaru a explicat diferența dintre Advertising și PR folosind o veche zicală pe care orice specialist din domeniu ar trebui să o menționeze atunci când este chestionat pe tema diferenței dintre cele două domenii:

For advertising you pay, for publicity you pray.

Aș completa această idee menționând că advertising is paid media, public relations is earned mediadiferențiatorul principal din punctul meu de vedere fiind credibilitatea. Interesant de reținut este că una dintre întrebările preferate ale clienților în anii ’90 era „ce poți să-mi oferi de banii ăștia”. Și vă spun cu mâna pe inimă că am început să râd când am auzit, pentru că din acest punct de vedere, nu s-au schimbat prea multe.

SESIUNEA 1

STRATEGIE. SUCCES ȘI EFICIENȚĂ ÎN PR

Speaker: Crenguța Roșu, Managing Partner, DC Communication
PR and the Web 2016 Revista Biz
Sursa foto: revista BIZ
Crenguța Roșu este o adevărată încântare pentru orice privitor și ascultător, intervenția dumneaei fiind de departe preferata mea din tot evenimentul.
Cu tema From Barcelona with love, fiecare participant din sală a fost invitat să scaneze un QR code, care a deschis un chestionar și să răspundă, sub anonimat, la câteva întrebări despre tehnicile de PR practicate. S-a discutat despre principiile Barcelona, despre efectul generat asupra business-ului de PR și, foarte important, s-a rediscutat despre faptul că Advertising Value Equivalents (AVE) nu este o măsură legitimă pentru a măsura ROI în PR.

CE AȘTEPTĂRI AU CLIENȚII DE LA AGENȚIILE DE PR?

Speaker: Luiza Domnișoru, Șef Serviciu Relații Publice, Direcția Comunicare Grup Renault România
luiza-domnisoru-renault
Sursa foto: revista BIZ
Luiza Domnișoru mi-a fost profesor la Master, așa că stilul dumneaei îmi era deja cunoscut și îl așteptam cu nerăbdare. Prezentarea a fost atipică, ilustrând relația client-agenție, precum un mariaj (asemănător celui dintre Al și Peggy Bundy). Dincolo de subtilitate și umor, am apreciat un detaliu pe care poate mulți din sală nu l-au sesizat: a precizat la finalul prezentării sursa fotografiilor folosite în ppt. În rest, în relația client-agenție, este vorba despre așteptări, comunicare și obiective comune.
Speaker: Maria Gavrilescu, director de marketing, Vincon România
maria-gavrilescu
Sursa foto: Maria Gavrilescu
Abordarea Mariei Gavrilescu este cea pe care o aplic și eu, indiferent de ce parte a baricadei mă aflu: la client sau în agenție. Este important ca ambele părți să formeze o relație dincolo de cea profesională. Ca fiecare să își arate personalitatea, să își împărtășească hobby-urile și, foarte important, să lucreze pentru un obiectiv comun. Să existe comunicare constantă și feedback, indiferent de natura acestuia: pozitiv sau negativ. Foarte energică, Maria Gavrilescu a fost încă o gură de aer proaspăt, într-o lume plină de aparențe.
Speaker: Pepita Adelmann, Business Development, EMEA, KETCHUM
pepita-emea
Sursa foto: revista BIZ
Pepita Adelmann a ales o prezentare practică, bazată pe exemple clare de campanii reușite. O să vă las un exemplu mai jos, dar până atunci, un lucru trebuie reținut: o campanie reușită educă, amuză și este extrem de creativă.

SESIUNEA 2

MANAGEMENTUL TALENTELOR ÎN PR

Speaker: Oana Ciornei, Managing Director, AMROP
oana-ciornei-panel
Sursa foto: revista BIZ

Oana Ciornei a punctat câteva lucruri esențiale legate de ceea ce așteaptă un angajator de la viitorul său angajat în PR: potențialul este mai important decât ceea ce a făcut în trecut; atitudinea pozitivă contează foarte mult și deschiderea pe care o are candidatul este esențială.

O altă informație interesantă este că 70% dintre oamenii de PR migrează de la o agenție la alta, mare parte dintre ei având o experiență în domeniu de 1-4 ani. Conform acestor statistici, doar 30% dintre oamenii de PR sunt „outsideri”, ceea ce nu pare foarte promițător pentru cei care își doresc să intre în acest domeniu.

Evenimentul s-a încheiat cu #bizPRawards și topul agențiilor, despre care vă voi povesti în articolul următor.

Leave a Reply

%d bloggers like this: