Cunosc jurnaliști de elită. Oameni care au fost în război și au riscat fiecare secundă, doar pentru a transmite lumii întregi adevărul. Cunosc jurnaliști care lucrează luni de zile la un articol, doar pentru a se documenta și pentru a se asigura că ceea ce vor transmite este real. Oameni care muncesc 18 ore pe zi sau mai mult, timp în care e greu de spus dacă au timp să mănânce sau să se ducă la toaletă. Cunosc jurnaliști care stau în fiecare zi, ore în șir, în frig, ploaie sau caniculă, doar ca să dea un live de 30 de secunde în fiecare oră.
Oamenii aceștia sunt prost plătiți. Au salarii mediocre, dar nu își fac meseria pentru profit. Ci din pasiune. Pasiune. Un microb „odios” care a pus stăpânire pe ei, împotriva oricărei rațiuni de supraviețuire. Își riscă viața în fiecare zi, acceptă salarii mizere, ignoră amenințări de toate felurile, pentru un singur motiv: acela de a aduce în casele noastre știrile zilei.
Oamenii aceștia sunt jurnaliști. În ciuda oricărei presiuni, în ciuda oricărui partid politic, în ciuda oricărei amenințări cu bătaia sau moartea, în ciuda umilințelor zilnice.
Pentru că acestea există, știți?! Dar oamenii despre care vă povestesc mai sus sunt poate idealiști sau nebuni. Ignoră lucruri pentru care alții, mai puțin curajoși, ar lua-o la fugă, fără să clipească. Înfruntă cu un curaj ieșit din comun, fiecare zi în care prânzul lor se rezumă la un covrig, fiecare insultă, fiecare mesaj în care li se transmite că poate în seara aceea nu mai ajung acasă, la cei dragi.
Aceștia sunt jurnaliști. Și-apoi mai sunt ceilalți.
Cei care încearcă să ne transforme pe toți într-o adunătură de gospodine cu bigudiuri pe cap, adunate în fața porții, la o bârfă. Cei care sper că sunt dezgustați de propriile persoane la fiecare cuvânt pe care îl scriu despre chiloții lui X sau lui Y. Cei care duc adevărate campanii de defăimare a unei persoane, doar pentru că aceasta a avut „îndrăzneala” să aibă o relație cu o persoană publică. Cei care ne spun că nu o să ne vină să credem ce știre bombă urmează. Cei care scot din context orice informație, doar pentru câțiva cititori în plus.
Acești oameni duc o cruciadă împotriva civilizației și a educației. Și ar trebui să le fie rușine. Dar nu le este. Pentru că mare parte din public nu este interesat de economia mondială, de textul unei legi, de numărul de surse folosit sau de corectitudinea informațiilor. Pentru că mare parte din public nu vrea să gândească sau să ia decizii. E mai ușor ca toate lucrurile astea să le fie servite de un Gigel care a ajuns într-o formă sau alta să lucreze la un site/o televiziune.
Să iei o decizie (informat fiind) înseamnă asumare. Înseamnă că ai verificat o informație, iar asta cere timp. Și nu e amuzant. Să citești despre asistentele TV sau despre cât de nenorocit este X și Y este ușor. Râzi uneori. Iar publicul se pricepe să emită judecăți de valoare bazate pe nimic. În teorie, societatea a evoluat. În practică… suntem tot la momentul de aruncat cu piatra.
Nimic nu este mai important într-o democrație decât oamenii educați și informați.
E mai complex decât pare. Oamenii educați și informați sunt greu de manipulat. Pentru că au nevoie de argumente care chiar au sens. Pentru că nu se panichează la un titlu penibil precum „Au chemat extratereștii cu lanternele de la telefon” și nici nu iau foc la fiecare anunț neverificat. Oamenii educați și informați nu sunt o turmă. Oamenii educați și informați sunt civilizați. Și asta se vede și în cei care-i conduc.
P.S.
Conform unui studiu publicat de Reporters Without Borders, în 2016, România se afla pe locul 49 la nivel mondial la capitolul libertatea presei. Se poate, desigur, mult mai rău. Dar se poate și mai bine.
Un click pe harta țării noastre oferă și o descriere. Sunt curioasă care este primul lucru care vă apare în minte după ce o să o citiți.
Excessive politicization of the media, corrupt financing mechanisms, editorial policies subordinated to owner interests and intelligence agency infiltration of staff – such has been the impact of the media’s transformation into political propaganda tools, which has been particularly visible in election years, including 2014.
