Dacă mâine ai pierde tot, te-ar mai iubi? – Am început acest articol cu sfârșitul, pentru că nu există întrebare mai dureroasă sau îndoială mai ucigătoare într-o poveste de dragoste. Și, fie că ne convine sau nu, adevărul despre dragoste stă în cât valorăm fără un leu în buzunar și fără cărți de vizită.
Dar înfricoșător nu este să ne punem acestă întrebare, ci răspunsul. Pentru că vrem sau nu să recunoștem, îl știm pe omul de lângă noi. Cu părți pozitive, negative, cu probleme, cu realizări și cu defectele pe care ne facem că nu le observăm și la care nu ne gândim… de teamă. Și știm și răspunsul, chiar dacă ne-ngrozește doar ideea întrebării.
Când persoana de lângă noi își va da toate măștile jos, când noi nu o să mai avem ce să îi oferim, va fi acolo?
Sunt multe întrebări la mijloc. Dar câteva dintre ele sunt poate mai potrivite decât celelalte și merită un răspuns onest din partea noastră, în timp ce altele nu necesită un răspuns.
Dacă putem să răspundem la „de ce te iubește persoana de lângă tine?”, cred că avem o problemă. Pentru că dragostea nu este despre motive sau justificări. Despre casa în care locuim sau despre cât de luxos este locul în care ieșim la cină. Despre cât de bine ieșim în pozele de pe Facebook sau despre câte like-uri strângem.
Multe relații seamănă acum cu un contract cu beneficii comune. Și-ajungem să ne agățăm cu disperare de oameni care pur și simplu se întâmplă să fie prin zonă. Din lene, din comoditate sau de teamă că vom rămâne singuri. Și cine mai are răbdare să o ia de la capăt și să riște, când răul său este deja confort, căci s-a obișnuit cu el, așa cum drumul cel mai scurt e cel pe care-l știm?!
Ținem de multe ori cu dinții strânși de relaţii terminate de mult și încercăm cu disperare să păstrăm lângă noi oameni care nu ne mai iubesc. Dar cei care vor să plece vor pleca până la urmă. Iar disperarea este cel mai ruginită metodă prin care să reții sau să îți cumperi un om care nu te mai iubeşte.
Fiecare își imaginează la un moment dat că știe ce-și dorește și care este rețeta fericirii sale. Dar cei mai mulți se mint că au găsit-o, ca să nu recunoască faptul că, de data aceasta, n-au câștigat. De multe ori ne minţim că iubim sau că suntem iubiți, pentru că ni se pare mai bună o iluzie decât singurătatea. Dar iluziile nu o să ne țină nicicând de cald și de dragoste.
Într-un târziu, uneori prea târziu, ne dăm seama că tot ceea ce am trăit a fost doar un vis în care am crezut că fericirea a venit şi pentru noi, uitând că în câteva bătăi de gene, se face dimineață.
Dacă mâine ai pierde tot, te-ar mai iubi?
Nu, nu cred. 🙂
Și ești ok cu asta?
Stai sa vezi cum e sa fii barbat. Oricum ai enumerat multe dintre numaratele motive care demonstreaza ca mariajul e o mare ipocrizie si nu merita nici macar sa te gandesti sa faci asa ceva in ziua de azi.
Să înțeleg că ai trecut prin ceva asemănător subiectului articolului sau vorbeti în termeni generali?
Sa zicem ca amandoua.
Daaaamn… Lost hope in humanity much? 🙁
„Ținem de multe ori cu dinții strânși de relaţii terminate de mult” – extrem de adevarat. Sunt momente in care nici nu realizez ca procedez asa, si stiu ca nu e bine, dar nu am ce sa fac cateodata. Oricum, imi place cum ai expus situatia, Elena.
Dragă Anca,
Îmi pare rău că te-ai regăsit în ce am scris. E dureros. Dar să sperăm la mai bine 🙂
„Ținem de multe ori cu dinții strânși de relaţii terminate de mult”
Foarte profund…
Poate ca traim in era vitezei si a lucrurilor/oamenilor castigati prea usor. La greu, ne dam seama cine ne iubeste , cine ne este prieten adevarat. Inainte de a judeca, ar trebui sa ne intoarcem catre noi si sa vedem daca nu si noi am procedat la fel, cand un om a avut nevoie de noi si aveam altceva de facut.
In relatii, doare cel mai mult pentru ca avem cele mai mari asteptari si acestea vin raportat la cat de mult oferim noi.
Nu are rost sa ne intrebam rhetoric. Trebuie sa traim asa cum ne e dat, fara asteptari de la nimeni, in afara de noi. Pentru ca poate sa dispara orice , oricine din jurul tau, ca vrea sau nu, la bine sau la greu, fiecare dintre noi ar trebui sa nu ne pierdem pe noi.