Am fost crescută într-o familie de profesori, motiv pentru care mi-am trăit cea mai mare parte din copilărie în sala de clasă. Așa că nu m-am mirat foarte tare atunci când am realizat că cel mai natural în această viață îmi este să predau. Am început prin a le explica pe scurt colegilor mei de liceu care-i faza cu declinările la latină și am continuat prin a ține mini training-uri pe comunicare, într-un moment în care mă bazam mai mult pe instinct, decât pe cunoștințe teoretice.
Cel mai intens moment didactic din viața mea a început însă odată cu proiectul Media Night, cel care peste ani avea să devină Media Prom. O mână de studenți. Zece, mai exact, au intrat în acest proiect, în fiecare an, fără să știe exact ce, și cum, și unde. Și au crescut apoi, și s-au făcut oameni mari, și unii dintre ei mă mai sună câteodată să-mi mulțumească. Și nu există moment mai emoționant în sufletul meu, ca atunci când îi văd că au ajuns adevărați profesioniști.
Despre Media Prom
Ce este Media Prom, vă întrebați?! Mie îmi place să spun că este primul pas pe care îl fac profesioniștii de mâine. Totul fiind deghizat într-un eveniment. Iar rețeta este extrem de simplă. Se iau 10 studenți în anul I, la FJSC, atent selecționați. Se pregătesc intens timp de 3 luni în ale jurnalismului, PR-ului și advertising-ului. Predare ca la școală, dar totuși diferit. Întâlniri constante cu profesioniștii de astăzi. Discuții lungi și multă practică. Și-apoi o altă pregătire, pentru că nu se poate fără un concurs. O probă de prezentare. Una de improvizație. Una de aptitudini. Și una de publicitate. Un juriu format din profesioniști. Și internship-uri pe post de premii.
Nu am fost niciodată un profesor convențional. Nu îmi țin cursul într-o sală cu bănci și tablă. Și nici nu îmi ies bani din asta. Țin predici lungi și îmi cert des studenții. Le cumpăr suc și ei îmi aduc uneori ciocolată. Sar de la PR la jurnalism și de acolo la publicitate. Iar prima lecție și cea mai importantă este întotdeauna despre viață și principii. Așa cum le văd eu. Așa cum le trăiesc. Îi cert pe toți dacă greșește unul, pentru că vreau să îi învăț că nu sunt singuri. Și fiecare grupă are o poreclă. Le știu problemele, și temele de la facultate, și temerile. Și cel mai important este că de fiecare dată când îi privesc, văd un viitor luminos. Pentru că ei ar putea schimba lumea.
Anul acesta am 12 studenți. Sunt tineri și emană prin fiecare por ceea ce moare în noi cu fiecare an ce trece: entuziasmul. Și cel mai tare mă bucură să știu că vor începe anul viitor având un loc de muncă. Temporar, obositor, de cele mai multe ori neplătit. Dar valoros ca experiență. Primul lor pas în viitor.
