Mi-a dat cu seen

„Mi-a dat cu seen” este o expresie extrem de populară în zilele noastre, un fel de „nu mi-a răspuns la scrisoare”, din trecut, lucru considerat a fi pe vremea aceea de o grotească impolitețe. Dar vremurile s-au schimbat, iar în era Facebook, Messenger-ul a luat locul scrisorilor. Și cu asta a dispărut și scuza că mesajul s-a rătăcit la poștă.

mi-a dat cu seen

Aud mulți oameni în jurul meu agitându-se că „li s-a dat cu seen”, gândindu-se la motive, perpelindu-se și stresându-se pentru că nu au primit răspuns la mesajul lor. Am fost și eu una dintre ei, până de curând, când am realizat că dacă „ți s-a dat cu seen”, nu spune nimic despre tine, dar spune multe despre interlocutorul tău. And that’s that.

mi-a dat cu seen

Relațiile, de orice tip, se blochează acum în Inbox-ul de pe Facebook, iar identitățile virtuale ne fac să devenim orbi în fața manierelor de altădată. Ne spunem că suntem mai curajoși în fața unui computer sau a unui telefon, dar de fapt suntem la fel de lași ca în viața de zi cu zi.

Să nu răspunzi unui mesaj politicos pe care l-ai primit, indiferent dacă acesta conține o întrebare sau niște scuze, îți definește, vrei – nu vrei, caracterul. Pentru că întotdeauna vor exista cel puțin două opțiuni pentru fiecare persoană.

Iar dacă vi s-a dat cu seen, fiți fără grijă. Cel mai bun lucru pe care puteți să îl faceți este să vă vedeți de viețile voastre. Pentru că ceea ce nu ai trăit la timp, nu mai trăiești niciodată.

ElenaFilip

ElenaFilip

Elena Filip

3 comments

  1. Stii ceva? Nu m-am gandit niciodata la perspectiva asta, dar cred ca ai dreptate: datul cu seen nu spune nimic despre cel care a transmis mesajul, ci despre tarania celui care nu a raspuns.

  2. Haha, good point. O sa folosesc replica asta :)) #rezist in fata necioplitilor

  3. „dacă „ți s-a dat cu seen”, nu spune nimic despre tine, dar spune multe despre interlocutorul tău.” – Ai mare dreptate.

Lasă un răspuns