Trebinje, orășelul fermecător de la granița cu Croația, a fost o întâmplare fericită din vacanța mea. Aflat în Bosnia, la 30 de kilometri de Dubrovnik, dar mult mai ieftin decât „perla Adriaticii”, Trebinje este un loc pe care nu trebuie să îl ratezi. Așa că rezervă-ți o zi pentru vizitat și o noapte pentru degustat. Pentru că mâncarea și vinurile aici sunt excelente. Dar să începem cu începutul.
Trebinje este una dintre destinațiile preferate de cazare pentru cei care nu vor să cheltuiască o avere pe asta în Dubrovnik. Noi ne-am oprit aici venind dinspre Mostar, iar drumul a fost surprinzător de bun pentru Bosnia. După cum se vede în fotografia de mai sus, totul este destul de arid prin zonă, dar asta și pentru că a fost exagerat de cald, iar Bosnia s-a luptat toată vara trecută cu incendii de vegetație.
Spuneam că la capitolul cazare este una dintre alegerile de top, pentru că este mult mai ieftin decât în Dubrovnik. De fapt, este mult mai ieftin decât aproape oriunde. Și dacă nu mă crezi, aruncă o privire la una dintre ofertele de cazare de mai jos.
Trebinje are un bogat patrimoniu cultural și istoric din diferite perioade istorice, inclusiv 88 de monumente protejate de stat și legături bune de infrastructură – pe o rază de 100 km până la 4 aeroporturi Dubrovnik, Tivat, Mostar și Podgorica.
Aici poți vizita Centrul Vechi, biserica Arhangel Mihailo, impunătoarea biserică Presvete Bogorodice și podul Arslanagic Bridge, care traversează râul Trebišnjica. Iar când termini de vizitat (și aici urmează cea mai bună parte), te poți opri să savurezi un pahar de vin delicios (zona este renumită pentru vinurile sale), în timp ce te delectezi cu priveliștea.
Locul pe care nu trebuie să îl ratezi în Trebinje este restaurantul Vukoje, un rooftop magnific, cu mâncare extrem de bună, care are la subsol o pivniță cu vinuri care mai de care mai alese. Very nice de menționat este că poți să cumperi vin de la ei, iar prețurile și calitatea sunt greu de refuzat. Așa că poți să faci o oprire aici măcar pentru a cumpăra o sticlă de vin bun. O să-mi mulțumești când vezi prețurile din Croația.
Acum legat de restaurant, prețurile sunt mai mult decât ok pentru calitatea pe care o oferă. Ca punct de reper, o friptură de vită este 22km, adică aproximativ 50 de lei. Mâncarea este excelentă, chelnerii vorbesc bine engleză, iar atmosfera este de vis.
Dacă te-am convins să faci o oprire în trebinje, nu uita să împărtășești cu mine impresiile tale lagate de acest fermecător orășel.