Nu mă aștept ca acest articol să fie citit de milioane de oameni. Nu mă aștept ca acest articol să schimbe milioane de mentalități însetate de sânge. Dar mi-aș dori ca aceste cuvinte să atingă măcar 10 suflete. Să facă o schimbare în ele și de aici să se perpetueze.
Am privit, ca și voi, filmulețul cu băiețelul din Siria. Din momentul în care a apărut, l-am privit de cel puțin 30 de ori, cu inima strânsă, sperând (cu naivitate, desigur) ca la finalul filmulețului să apară cineva să spună că este doar secvența unui film sângeros. Dar de fiecare dată când vizionam, finalul era același.
Mă îngrozește asta, așa cum probabil niciun strop de umanitate nu poate rămâne măcar ușor mișcat. Și mă gândesc la faptul că acestea sunt doar secunde din valurile de ură existente în acest război inutil.
Mi-am mușcat buza în timp ce scriu. Secundele noastre de vizionat au fost probabil ani pentru cei din Siria. Ani nesfârșiți de chin, în care toate cadrele, disperarea, teama, groaza, toate se desfășoară cu încetinitorul, ca o pedeapsă față de care cea a lui Sisif pare o mângâiere.
Ce noroc pe noi că nu cunoaștem războiul și ura așa ca ei! Dar oare cum va fi mâine?! Trăim într-o lume în care această întrebare poate fi asemuită cu „unde te vezi peste 5 ani”, când de fapt întrebarea ar trebui să fie „te mai vezi?!”.
Și am auzit zeci de voci atrăgând atenția că poate suntem ușor ipocriți plângându-i de milă copilului din Siria, când acolo e război de când lumea. Că poate ar trebui să aruncăm un ochi și în ograda noastră, pentru că vom găsi aceeași teroare. Nu a războiului, ce-i drept, ci a sărăciei, a disperării și a lipsei de educație. Și o să fiu de acord și cu aceste voci.
Cu toate asta, însă, filmulețe ca cel cu Omran Daqneesh ne reamintesc în ce lume trăim. Poate lacrima vărsată pentru acest băiețel ne va face mai buni. Poate ne va aduce aminte să nu mai luăm lucrurile de-a gata. Poate ne va ajuta să oprim cumva violența.
Și dacă nu avem încă puterea să schimbăm o lume întreagă sau pe cei din jurul nostru, vă propun să începem cu noi.
