Cinema acolo sus mă iubește. Am tresărit numai când am văzut titlul, pentru că în lumea lui „Șocant! Nu o să-ți vină să crezi”, o poveste începută atât de frumos încă îmi dă fiori. Este povestea cinematografului românesc, este povestea oamenilor, este povestea filmelor. Una despre experiențe și despre magie.
Când am primit ziarul, nu am îndrăznit să îl deschid timp de câteva minute. Am stat doar și am privit prima pagină, întrebându-mă ce mistere voi desluși printre cuvinte. Și-apoi a-nceput.
Dosarul cinematografului românesc realizat de Dilema Veche, cu sprijinul Cinema City, are menirea să ne introducă într-o lume care depășește ecranul din sala de cinema. Și începe cu unul dintre cele mai frumoase citate despre film:
Filmul este un amestec perfect de adevăr și spectacol.
François Truffaut
Dosarul e întinde pe 8 pagini în cadrul cărora se abordează subiecte care mai diverse, de la primul film văzut, până la sunetele cele mai des întâlnite într-o sală de cinema.
Aș putea începe să vă povestesc despre toate minunățiile care mi-au rămas în minte după ce am citit întregul dosar, dar vă voi lăsa pe voi să le descoperiți. O să vă scriu, totuși, câteva cuvinte de la fiecare autor, care mi-au rămas în suflet, alături de un zâmbet cald, de toamnă.
Sala de cinema a rămas un sanctuar al marilor emoții și, când se stinge lumina, magia se întâmplă și acum.
Sever Voinescu, „Alte săli, aceleași emoții”
Producătorul e spătarul scaunului regizorului.
Ada Solomon, producător de film
Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România, a povestit și ea, din perspectiva omului pentru care cinematograful a devenit stil de viață, meserie și pasiune. Interviul îl găsiți tot în Dilema Veche, dar vă las cu un gând: „Spectatorii vor tot mai mult.”
Așadar, până să intrați din nou în sala de cinema, vă recomand să îi citiți povestea. Despre începuturi, investiții, schimbări, modernitate, așteptări, spectatori, reușite, dorințe și, mai presus de toate, magia filmului.