Vacanță în Berlin

Vacanță în Berlin

Vă spuneam în articolul anterior că Berlinul nu m-a impresionat, dar chiar și așa, merită vizitat măcar o dată în viață. Vă voi povesti mai jos care sunt cele mai interesante obiective turistice pe care le-am vizitat, unde se mănâncă bine, unde vă puteți caza și vă voi oferi câteva sfaturi de călătorie.

Bilete de avion & Cazare în Berlin

Cele mai ieftine bilete de avion le-am găsit la RyanAir. Noi am fost în Berlin în perioada 27 februarie – 02 martie și am plătit pentru două bilete dus-întors în jur de 50 de euro.

Vacanță în Berlin
Alexanderplatz

Pentru cazare am ales RAMADA Alexanderplatz, care se află chiar în buricul târgului, aproape de Insula Muzeelor și de alte locuri interesante.

hotel ramada alexandreplatz berlin

Cum ajungi de la aeroport în centru

Transportul în comun este foarte bine organizat în Berlin. De la aeroportul Schönefeld până la Alexanderplatz faci în jur de 40 de minute, cu trenul de suprafață. Biletul costă 3,5 euro de persoană.

Unde se fumează în Berlin

În principiu, în Berlin se fumează doar pe terase. Practic, la hotelul la care am stat, am putut opta pentru o cameră pentru fumători și în hotel se afla un minunat smoking lounge, cu fotolii de piele și jazz pe fundal.

De vizitat în Berlin

Cel mai tare m-a impresionat Insula Muzeelor, despre care v-am povestit în articolul anterior și Catedrala, care se află la doi pași de „agregatorul” de muzee.

Vacanță în Berlin

Catedrala protestantă, cunoscută și sub numele de Dom, a fost construită în stil baroc între anii 1894 – 1905. În timpul celui de-al doilea război mondial, a fost lovită de o bombă care a provocat pagube importante și, deși guvernul RDG plănuia să o demoleze, a fost reconstruită în 1975. Restaurarea interiorului a început abia în 1984 și Domul a fost redeschis în 1993 și sfințit în 1996. În timpul lucrărilor, mausoleul familiei Hohenzollern, aflat în apropiere, a fost demolat.

Vacanță în Berlin

Poarta Brandenburg

La vreo 20 de minute de mers pe jos de Dom și de Insula Muzeelor, se află poarta Brandenburg. Monumentul a fost realizat în stilul neoclasic, între anii 1788-1791, la comanda Regelui Frederick William al II-lea al Prusiei, ca un simbol al păcii absolute.

Vacanță în Berlin

 Zidul Berlinului

Zidul Berlinului a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece și un separator clar între lumea comunistă și cea democratică. Construcția lui a început pe 13 august 1961, cu ridicarea unui gard de sârmă ghimpată între Germania de Est și cea de Vest și a continuat ulterior cu ridicarea unui zid de beton lung de 155 de metri, cu o înălțime de 4 metri.

Vacanță în Berlin

În prezent, partea de est a zidului este acoperită de grafitti, după cum vedeți în fotografia de mai sus, lucru care ar fi fost imposibil pe vremea stăpânirii comuniste.

Vacanță în Berlin

Ce nu m-a impresionat

Checkpoint Charlie

Punctul de trecere al frontierei între Germania de Est și Germania de Vest (partea aflată sub influența SUA) este un loc turistic, transformat într-un simbol al confruntării între SUA și URSS. De fapt, acolo veți găși o gheretă în care un nene îmbrăcat în uniformă militară flutură un steag și îți cere 3 euro să faci o poză cu el.

Vacanță în Berlin

În concluzie, Berlinul merită vizitat o dată în viață, măcar ca să te bucuri de obiectivele menționate mai sus. Am fost dezamăgită să descopăr un oraș fără personalitate arhitecturală, cu clădiri seci, triste și cu o tentă depresivă care plutește în aer. Dar poate era doar vremea de vină pentru aceasta din urmă. Nu de alta, dar a plouat aproape încontinuu.

SalveazăSalveazăSalveazăSalvează

Leave a Reply

%d bloggers like this: